Așezat în nord - vestul României, capitală a județului Sălaj, Municipiul Zalău ocupă o suprafață totală de 9009 ha, din componența sa făcând parte orașul Zalău și satul aparținător Stîna. O parte a teritorului administrativ al Municipiului Zalău este ocupată de Munții Meseș, ceea ce contribuie în mod esențial la calitatea mediului înconjurător.

Dovezile arheologice atestă existența așezărilor umane pe teritoriul municipiului Zalău încă de acum 6500 ani, din perioda neolitică. Continuitatea activităților umane pe aceste meleaguri este certificată de diversele obiecte descoperite în siturile arheologice (monede, topoare, ceramică etc.).

După cucerirea Daciei de către Traian (anul 106), graniţa nordică a Imperiului Roman trecea pe culmea Meseşului. La nord de aceasta se întindeau teritoriile dacilor liberi, iar în zona de est - sud - est fortificaţiile romane de graniţă, turnuri, ziduri, şanţuri şi mâluri de apărare ("limes porolissensis"). Pe teritorul municipiului Zalău au fost descoperite urme ale unor castre romane de lemn, dar bijuteria acestui sistem defensiv este Castrul Roman de la Porolissum (pe actualul teritoriu al satelor Moigrad și Jac, la 12 km depărtare de Zalău).

Prima consemnare scrisă cu privire la Zalău o găsim în "Gesta Hungarorum", numită și Cronica lui Anonymus - notar al regelui Bela al IV-lea al Ungariei - lucrare apărută în jurul anului 1210.

După năvălirile tătare și pustiirea orașului în anul 1241, Zalăul intră din anul 1246 în administrarea episcopatului catolic de la Oradea și este menținut sub această administrație până în anul 1542, când intră în componența Principatului Transilvania.

La 1 august 1473 Matei Corvin, regele Ungariei și Boemiei, declară Zalăul oraș-târg, "Oppidum Zilah", privilegiu care scotea orașul de sub dominația comitatului, acordandu-i drept de comerț liber, oferindu-i independență economică.

La sfârșitul secolului al XVI-lea orașul aparținea Transilvaniei și avea o conducere administrativă autonomă, alcătuită din 33 de senatori aleși, dintre care unul era primar.

Un alt moment important al istoriei municipiului este popasul făcut de armata lui Mihai Viteazul înainte de bătălia de Guruslău (20 km de Zalău).

O dată cu victoria din 3 august 1601, de la Guruslău, a lui Mihai Viteazul Zalăul se bucură de propriile reguli administrative, legislative, fiscale şi militare, precum şi de o autonomie reală care oferă libertăţi cetăţenilor.
O cronică din sec. al XVII-lea menţionează pentru prima dată ocupaţiile locuitorilor oraşului: curelari, olari, rotari, pantofari, măcelari, croitori, fierari, dulgheri, pălărieri şi, nu în ultimul rând, armurieri.

În decursul secolelor XVI-XVII, în Transilvania au fost organizate o serie de colegii calvine (reformate), în Zalău fiind întemeiat primul colegiu în anul 1646, actualul Colegiu Naţional "Silvania".

În 1968 Zalăul devine capitala județului Sălaj, iar în 1979 este declarat municipiu, poziție pe care și-a păstrat-o și azi.

În ceea ce privește denumirea localității, de-a lungul istoriei au existat diverse denumiri: "Ziloc" in 1220, "Oppidum Zilah" in 1473, "Zila" in 1601, Szilaj - Sszilagy in 1839, Szilaju in 1850 si Zilah - Walthenberg - Zalau in 1854. Originea numelui oscilează de la cuvântul dac pentru "brâu" (având în vedere faptul că Munții Meseș înconjoară orașul ca un semicerc) la tot dacicul "zil", adică vin. Având în vedere relieful deluros și profilul agricol al Municipiului, Valea Vinului pare să fie interpretarea corectă a denumirii orașului.