Arhitectura exterioară

Arhitectural, clădirea Transilvania este un exemplu caracteristic de clădire în stil eclectic, specific Transilvaniei secolului al XIX-lea şi începutul de secolul XX. Este o clădirea pentru construcţia căreia arhitecţii au adoptat soluţii simple şi funcţionale, decoraţiuni medievale îmbinate cu elemente arhitecturale inovatoare. Faţada principală este ornamentată cu decoraţiuni geometrice, vegetale şi antropomorfe. Ferestrele mari sunt prevăzute cu ancadramente geometrice, iar în partea centrală, deasupra sălii de spectacole, a fost plasat un fronton cu antablament. În curtea interioară, împrejurul etajului întâi, a fost edificat o galerie cu coloane simple.

Volumetria, cu ax principal şi axe secundare, are o tratare selectivă, după importanţa funcţiunilor, asigurând o compoziţie echilibrată, uşor perceptibilă.

Casa Wesselenyi, nucleul de început (Corp A - capătul de Est) prezintă o tratare barocă care prin poziţia în ansamblu, nu afectează arhitectura generală.

Tratarea longitudinală este simetrică faţă de axul principal, desfăşurarea faţadei principale fiind ritmată şi subordonată corpului B (supraînălţat cu un etaj) şi rezaliţilor de capăt.

Tratarea orizontală este realizată prin registre orizontale, după cum urmează:

Parterul bosat integral în câmp, cu bosagii cu rosturi adâncite pe corpul B (principal) şi rezaliţii de capăt şi cu rosturi obişnuite între elementele din axele 1
şi 5.

Separarea parterului de etaj este realizată printr-un bandou profilat, protejat la partea superioară printr-o copertină continuă din tablă zincată, realizată cu lăcrimar.

Etajul corpurilor A şi C este tratat printr-un câmp tencuit, cu parapetul ferestrelor delimitat la partea superioară de un profil continuu, rezultat din continuitatea zolbancurilor şi protejat tot cu o copertină din tablă zincată.

Partea terminală a etajului şi continuitatea cu acoperişul este rezolvată printr-un antablament/cornişă tratată cu o profilatură cu diferite ieşinduri, care la partea superioară reazemă pe o filă de consolete la decroşurile terminale din axele 1 şi 5.

Golurile de la parter (ferestre, uşi şi vitrine) sunt de formă dreptunghiulară în corpurile de legătură dintre corpul B şi rezaliţii terminali 1 şi 5, cu ancadramente profilate cu o lăţime generoasă şi cu "chei" de boltă ce întrerup partea superioară, sub formă de consolete.

În decroşurile terminale 1 şi 5, golurile sunt în arc de cerc, cu ancadramente profilate mai subşiri, terminate cu chei de boltă figurative (peste ancadrament şi până în bandoul de nivel).

La rezaliţii de capăt 1 şi 5 şi la corpul B (ax 3) bosagiile adâncite sunt tratate numai pe verticală, între goluri şi ancadramente, continuarea golului până ţn bandoul terminal orizontal fiind tratat plan.

Vitrinele corpului B au suportat intervenţii multiple, forma dreptunghiulară superioară şi ancadramentul actual, cât şi poziţia foilor de uşi denotă o tratare discordantă, minimalizantă şi inabilă, atât faţă de restul parterului cât şi faţă de arhitectura verticală a corpului B. Aspectul iniţial al acestor vitrine poate fi observat în fotografiile din epoca antebelică. Această zonă necesită studiu de parament şi se recomandă întreruperea lucrărilor în curs de desfăşurare în această zonă până la definitivarea studiului şi prezentarea unei soluţii adecvate de restaurare.

În axele 2 şi 4 , intrările în cele două ganguri de acces în curţi, la parter, sunt tratate prin goluri în arc de cerc şi elemente apără roţi la partea inferioară, sub cota + 0,00, din piatră cioplită.

Aceste intrări sunt marcate prin câte doi pilaştri firavi ce se termină în consolele ce susţin balcoanele de la etaj.

Închiderea acestor accese a fost cu grilaje de fier forjat, cu elemente decorative, în ton cu parapetele de fier forjat ale balcoanelor de la etaj.

Etajul, în afara corpului B, este tratat în ferestre dreptunghiulare, în acelaşi ritm cu partetrul, dar cu câte două ferestre jumelate în axele 2 şi 4, marcându-se accesele în curţi.

Ferestrele sunt cu ancadramente profilate mai firave, ce pornesc de pe bandoul de separaţie a parterului de etaj, formează oglinzile parapet şi se termină la partea superioară a golurilor.

La rezaliţii 1 şi 5 precum şi în axele 2 şi 4, peste ancadramente, pe console, se realizează frontoane în arc de cerc. În rest, sunt realizate frontoane orizontale cu elemente ornamentale superioare, în axul fiecărui gol.

Parapetele ferestrelor şi spaţiile dintre consolele frontoanelor în arce de cerc sunt ornamentate cu elemente sculpturale. Restul oglinzilor parapet sunt marcate în ax cu rozete sculpturale.

Uşile-ferestre jumelate din axele 2 şi 4 au în faţă câte un balcon de piatră cu parapete din fier forjat ce marchează gangurile de intrare în curţi.

Corpul B este tratat mai deosebit, cu ferestre semicirculare şi pilaştri cu console, ce evidenţiază sala de spectacole, un registru plin ritmat prin pilaştri în continuarea celor de la etajul 1, cu antablamente curbe bogat ornamentate, peste care intervine al treilea registru cu două ferestre circulare ornamentale ce evidenţiază supraînălţarea sălii de spectacole, într-un ritm de oglinzi conturate şi pilaştri de separaţie.

Verticalele cu bosagii adâncite se continuă până sub antablamentul terminal.

Antablamentul terminal are cornică pe console decorative şi panouri de capăt de lăţimea bosagiilor cu stucaturi decorative, cât şi supraînălţarea peste cornişă cu stucaturi - jerbe şi terminaţii semicirculare.

Pilastrul central bosat are sub antablament un scut decorativ cu un blazon (astăzi dispărut).

Parapetele ferestrelor de la etajul 1 sunt realizate din balustri rotunzi.

Faţada de capăt est - ax 1 - este în calcan, fapt ce a determinat alipirea unei construcţii moderne (blocul Mercur).

Faţada de capăt vest - ax 5 - este spre strada Gh. Doja, fiind o continuare a arhitecturii faţadei curente principale, cu diferenţieri de ritm şi rezolvare goluri, faţă de un decroş median în care la parter este un gol în arc de cerc, iar la etaj două ferestre jumelate.

Golurile ferestrelor sunt distribuite în rest aproape uniform, cu ancadramente profilate la parter, iar la etaj un panotaj a câte cinci ferestre cu ancadrament în arc la partea superioară, cu partea de arc plină.

Antablamentul superior este asemănător cu cel din faţada laterală.

Arhitectura laturii sudice (posterioară) are ferestre numai la etaj (din cauza denivelării solului), cu o tratare iniţială oarecum barocă.

Arhitectura curţii interioare are o galerie de contur la etaj, cu scări de acces, pe o latură cu coloane toscane şi stâlpi metalici în rest.

La parter pe laturile vest şi nord sunt stâlpi de zidărie. Aceste galerii se presupune că sunt adăugiri, avându-se în vedere configuraţia acoperişului.

Acoperişul este în şarpantă şi ferme de lemn şi învelitoare de ţiglă solzi, un format specific zonei, cu pante mari, iar la corpul B cu o conformare tip mansardă.

Arhitectura interioară

Corpurile A şi C au în general o arhitectură ponderată-funcţională, cu unele elemente specifice la scări, pardoseli, tratare pereţi şi tavane.

Corpul C are sisteme de boltire interesante peste parter, la majoritatea încăperilor din axul 5 (faţada vestică - axele de plan 21 - 24/ B' - D' şi axele 20 - 24/ F' - G') .

Tâmplăria prezintă elemente de detaliu deosebite.

Corpul B prezintă o arhitectură echilibrată, la parter sălile P01-02 (iniţial o singură sală) şi o arhitectură compoziţională şi decorativă deosebită, complexă (la etaj, în sala de spectacole) - cu coloane, antablamente, nişe, măşti, ornamente sculpturale, stucaturi, sculpturi, pictură murală şi tavan integral pictat.

Segmentul cel mai frumos ornamentat este, în mod evident, sala de spectacole, dans, teatru, întruniri publice etc. Sala are un tavan bogat ornamentat în pictură murală, cu dimensiunile lucrării de 15 x 20 metri.
Pictura a fost executată la începutul secolului al XX-lea, în stil secession. Nu s-a păstrat numele pictorului în documentaţia clădirii, atâta cât mai există la Arhivele Statului din Zalău.

Întregul tavan este casetat prin linii geometrice, semicercuri şi mici medalioane. În interiorul casetelor sunt pictate flori în ghirlane, viu colorate, iar între ele sunt pictaţi amoraşi care susţin ghirlandele şi privesc spre o figură feminină reprezentând vara. Casetele sunt sugerate prin chenare, realizate ca entităţi aparte. Linii drepte, semicercuri, volute, inimioare, torsade împletite şi alte figuri geometrice combinate populează aceste chenare.

În partea centrală se află o lucrare de feronerie, un suport cu cârlig în care se afla probabil un candelabru (care nu s-a păstrat). Iconografia acestui suport este reprezentată de simbolul florii soarelui într-un joc liniar simetric. Întreaga scenă este cuprinsă într-un medalion, clar delimita prin chenar, care are în interior mici ghirlande de flori ce apar din vegetaţie, sugerată doar prin culoarea verde.

Tavanul este susţinut în mod aparent de coloane simple, dreptunghiulare, terminate în partea superioară prin capiteluri. Ornamentate cu volute şi figurine umane care susţin partea de deasupra capitelului, avem de-a face cu inspiraţie din antichitatea corintiană. Deasupra scenei, în partea centrală, este sugerat pictural un fronton, care dă impresia că susţine partea din faţă a tavanului.

În colţurile frontale ale sălii. pe cele două laturi ale scenei, sunt amplasate două grupuri statuare de lemn, reprezentând un bărbat şi o femeie, la picioarele cărora se află câte o mască. Nişele care adăpostesc statuile au deasupra câte o scoică.